Complexul Muzeal Național Neamț anunță publicul vizitator că începând cu data de 29 iulie 2019 unitatea principală, Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț, își sistează activitatea.

Lansare album de artă - Portrete ale Marii Uniri (MAPN, 11 februarie, ora 17.00)

Complexul Muzeal Național Neamț vă invită să participați la lansarea albumului „Portrete ale Marii Uniri”, rezultat al proiectului expozițional de portret contemporan consacrat Centenarului Marii Uniri realizat de Fundația Mircea Titus Romanescu. Evenimentul se va desfășura în Sala de artă contemporană a Muzeului de Artă Piatra-Neamț, joi, 11 februarie 2021, ora 17.00, în prezența autorului albumului, Mircea Titus Romanescu, a scriitorilor Emil Nicolae și Adrian Alui Gheorghe și a artiștilor expozanți.
Portrete ale Marii Uniri – „Un titlu simplu, explicit, care precede ca un îndreptar albumul dedicat momentului 1918. Dar de îndată ce deschidem elegantul album, ne aflăm în fața unei realități ce se cere citită în trepte, sau în componentele unei singure idei. Vom descoperi în primul rând, o altă ipostază a Marii Uniri. Risipită prin cărți și imagini, o regăsim grupată aici sub un semn tutelar. Sunt portretele celor care, cunoscuți sau anonimi, au contribuit la momentul astral al împlinirii unui vis. Sau poate a unei voințe seculare, ajunsă la timpul împlinirii istorice. Ne vom întâlni cu regi și regine, ca într-o frumoasă legendă, cu oameni care au avut de spus un cuvânt în acel an 1918, cu anonimii căzuți în lupte și prea adeseori uitați. Prin ei toți vom descifra apoi simbioza spirituală în care s-au petrecut acele clipe de neuitat ale Unirii. Neapărat, ne vom opri asupra fiecărui portret, explicit sau metaforic, pentru a ne întâlni în tăcere cu artiștii care s-au adunat firesc, fără ostentație, cu simpla dăruire de fiu al acestei Uniri, pentru a spune ceva - puțin dar neprețuit – despre oamenii zidiți în edificiul României Mari. Sunt artiști cunoscuți sau mai discret prezenți pe simeze, reuniți de nevoia recuperării unui prag din istoria noastră modernă. Descoperim o varietate de atitudini și stiluri, dar o singură finalitate. Și, fapt ce trebuie subliniat, toată această nevoie de regăsire prin actul Marii Uniri, este rezultatul unei inițiative particulare – nu-mi place termenul privat – și al efortului unui personaj – Mircea Titus Romanescu. Când vom închide albumul vom avea multe de spus. Dar ceva rămâne dincolo de cuvinte: gândul care a îndemnat oamenii pe drumul Marii Uniri”. (Virgil Mocanu, București, 7.11.2020).