Expoziție de pictură - Dumitru Bezem (GALVPN, 15-31 octombrie a.c.)
Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț invită publicul larg la expoziția de pictură semnată de îndrăgitul artist Dumitru Bezem, care va fi găzduită în perioada 15 – 31 octombrie. De această dată artistul surprinde publicul aducând pe simezele galeriei lucrări realizate în pastel, ce surprind mai multe teme de creație cât și lucrări în ulei pe pânză și carton cu tematicile bine cunoscute personalității sale artistice.
Vernisajul expoziției va avea loc, marți, 17 octombrie, în cadrul căruia vor lua cuvântul pictorul Ștefan Potop, președintele Uniunii Artiștilor Plastici - filiala Neamț, criticul de artă dr. Lucian Strochi și artistul.
În câteva rânduri, pictorul dorește să expună gândurile sale cu privire la actuala expoziție:
“Prin prezenta expoziție, oarecum aniversară, îndrăznesc să abordez poate cu mai multă detașare mijloacele prin care, ca pictor, pot să-mi exprim și să comunic sentimente și stări sufletești. Tematica este diversă și vine în sprijinul dorinței de a da mai multă vigoare imaginii plastice prin culoare. Căutările privind forma și culoarea m-au condus spre abordarea nu numai a picturii în ulei, ci și a pastelului ca tehnică foarte nimerită pentru o exprimare mai frustă și mai gestuală a căutărilor mele de natură stilistică. Sper să fi reușit! În rest, toate cele bune!”
Dumitru Bezem, s-a născut la Tarcău, județul Neamț, în data de 23 octombrie 1947. Și-a desfășurat studiile universitare în cadrul Facultății de Arte Plastice de la Iași la clasa profesorului Dan Hatmanu și a continuat studiile la Institutul de Arte Plastice, București la secția Muzeologie, începând cu anul 1972 și tot atunci a intrat în atenția publicului cu debutul său în lumea artelor plastice. Activitatea expozițională a artistului Dumitru Bezem constă în participarea sa la numeroase expoziții personale și de grup, atât în țară cât și în străinătate, tabere de creație și bienale. Pictorul Dumitru Bezem este apreciat pentru cromatica lucrărilor sale și tematica aleasă întodeauna pentru a fi cât mai aproape de sufletele oamenilor, dar și pentru caracterul său prietenos și disponibilitatea permanentă de a vorbi cu oamenii despre artă și frumos.
“Am ales pictura pentru că mi se părea un mod inteligent şi foarte personal de a-mi asuma realitatea. Îmi aleg foarte uşor motivele pentru pictură, dar am considerat întotdeauna că nu acesta este lucrul principal pentru un artist, ci faptul că ceea ce face să îl reprezinte şi să fie viu. Motivele picturii mele se află în sânul lumii mele interioare, în faptul că nu m-am înstrăinat de acest pământ şi de acest cer, de acest popor şi de esenţa existenţei sale. Pe primul loc se află tot ce este legat de natură şi tot ce este demn de paleta unui pictor.”, mărturisește artistul.
“Fondul comun al reuşitelor în artă este inspiraţia, inteligenţa artistică şi izvorul lor nesecat care este iubirea – de oameni, natură, viaţă în general. Când acestea încep să dispară, arta seacă, şchioapătă, şi te îndeamnă să te opreşti.” Și totodată, maestrul spune că “pictura mea este un depozit de amintiri.”
Bogata activitate a artistului în numeroșii ani de creație este succint redată în rândurile următoare, trecând în listă câteva dintre expozițiile, premiile și distincțiile primite.
Expoziții personale:
Piatra-Neamț - Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” – 1975 – 2023;
- Galeria “Vert” – 2003, 2004, 2005;
- Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor – 2012 – 2023;
- “Sestri Art Gallery” – 2013.
Bacău – Galeriile UAP – 1979.
București - Teatru Mic – 1980;
Sala “Apollo” – 2002;
Galeria “Ana” – 2006;
Galeriile “Orizont” – 2006;
Casa ONU – 2006, 2007.
Covasna - 2021.
Iași - Galeriile “Grumăzescu”.
Expoziții de grup:
Iași - “Sala Pașilor Pierduți” – 1970;
Galeria “Cupola” – 1985;
Târgu Mureș - Galeria “Vatra” – 1987;
București - Galeriile Municipiului – 1986;
“Sala Radio” 2000;
Galeriile “Artis” – Teatru Național 2004, 2007;
“Sala Brâncuși” – Palatulul Parlametului 2010, 2011, 2012, 2013, 2014;
Bacău - Galeriile UAP – 2007;
Piatra-Neamț - Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” – 1975 – 2016;
“RIFIL” Săvinești – 2002;
Râmnicul Sărat - Muzeul Municipal, “Pictori de azi ai Balcicului”, 2019;
Bienalele de Artă “Lascăr Vorel” – 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015, 2017, 2019.
Expoziții naționale
Suceava - “Voronețiana” – 1976, 1977, 1978;
Vulcan - Expoziția de grafică mică “Ex Libris” – 1978;
Bacău – Chișinău - “Saloanele Moldovei” – 1993;
Durău – Expoziția Națională “Nicolae Tonitza”.
Expoziții în străinătate
Franța – Paris – 1990;
Strassbourg – 1992;
Epernay – Sala “Champagne Esterlin” în cadrul “Zilelor Europei”, 1998;
SUA- New York, “Lost Art Gallery”, 1994;
Ungaria - Martely, 1996;
Olanda - Galeriile “Geluk și Pannekoenmlen de Graanhalm”, 1998;
Anglia – Tollhouse Gallhouse “Clevedon prin Art Colegium Internațional”, 1998;
Israel – Ashdod, Centru Cultural Monart, 2003.
Premii
Premiul Inspectoratului pentru Cultură, 1992;
Premiul “Aurel Băeșu” pentru picture, 1998;
Premiul Ziarului “Ceahlăul” - “Omul anului 2006 în Artă”;
Diploma de excelență Bienala de Artă “Lascăr Vorel”, Piatra Neamț, 2013;
Prezent în “Who’s Who în România”.
Lucrări în colecții de stat și particulare din România, Franța, Olanda, Anglia, Belgia, Israel, Japonia, Germania, Italia, SUA, Canada, Ungaria, Spania, Africa de Sud, Venezuela, Cehia, Republica Moldova, Elveția, Australia, Irlanda, Emiratele Arabe Unite, Finlanda, Vietman.
Tabere de creație
Nemțișor, Târgu-Neamț, 2013;
Balcic, Bulgaria, 2013;
Mediaș, 2015;
Bucium, Iași, 2015, 2018;
Tazlău, Neamț, 2014, 2015, 2016, 2017;
Arieșeni, Alba, 2018;
Bistrița Năsăud, 2018;
Bușteni, Castelul Cantacuzino, 2021.
Referințe critice:
„Dumitru Bezem este un generos, un maestru al culorii şi mai puţin al compoziţiei. Lucru normal, pentru că pictorul nu este interesat de stratul filosofic sau simbolic al subiectului pictural, ci de complexul de senzaţii pe care culoarea le poate trezi în sufletul privitorului.
Dumitru Bezem reabilitează banalul, cenuşiul, derizoriul. Asemenea lui Eminescu, el se bucură de voluptatea aparentei «sărăcii», pe care o va înnobila prin irizaţii subtile. Dacă la Eminescu cariul cântă în grindă, la Dumitru Bezem griul cântă cu rezonanţe de roşu permanent”. (Lucian Strochi).
„Dumitru Bezem este un poet al culorii, un pictor care stăpânește foarte bine substanța poetică a exprimării plastice.“ (Pr. Dorin Ploscaru).